Sat Pestera. File de poveste

"Cea mai pretioasa calatorie este aceea catre sufletul nostru, catre noi insine, calatorie ce o facem in singuratate." - Mircea Eliade

Inceput de octombrie, ne dorim cateva zile de relaxare si iata ca revenim in satul Pestera mai curand decat anticipasem, si nu singuri. I-am invitat pe parintii nostri, ai sotului, sa le facem cunoscut satul brasovean pentru ca este zona ideala atat pentru iubitorii de drumetii, dar si pentru cei care nu se mai pot aventura si cauta linistea naturii si peisaje de basm in orice anotimp. Daca vei ajunge acolo, vei intelege de ce este considerat un “colt de rai” si de ce merita sa-l vezi macar o data in viata.

Daca tot eram in zona am zis sa le prezentam si complexul Cheile Gradistei, nu inainte de a lua pranzul la Acvila. Hotelul Acvila se afla in localitatea Moieciu de Jos, pe DN 73 Brasov – Pitesti, la 30 de km de orasul Brasov, la 25 de km de Predeal, la 3 km de Castelul Bran. Catre Pestera 10 km, drum la dreapta, drum urmat pentru 500m pana la destinatie.

 

Branzeturile produse in zona sunt foarte apreciate, specifica este branza in coaja de brad, preparata dupa o reteta traditionala. Monumentul reprezinta un cioban sprijinit intr-un toiag si are inscriptionat un fragment dintr-o legenda a Branului:

"Tu Ghicuta urci Vladusca, / Pan'la Pietrele lui Crai, /Sa dai branza cea mai grasa, /
Dar in coji de brad s-o dai, /Afle varul Secelean/C-a facut-o un pesterean... "

Esti in mijlocul muntilor, inconjurat de muntii Bucegi si Piatra Craiului, drumul este serpuit si ceva mai dificil pe timp de iarna. In Pestera, dar si Magura,  ai sa intalnesti turisti ce calatoresc impreuna cu copii mici, biciclisti de toate varstele, muntomani care pleaca in traseu in Piatra Craiului, alpinisti care vin la catarat in Cheile Zarnestilor si cu toate acestea linistea domneste. Oamenii satului isi continua activitatile de zi cu zi, unii impletind cu managementul unei pensiuni.

In Cheile Zarnestilor erau deja prietenii nostri, asa ca dupa lasarea bagajelor la pensiune am luat ulitele la pas.

Bucurie amestecata cu teama asa am facut noi cunostinta, a venit curios insa parea si el temator.

Tot drumul am fost insotiti de "Bubico", catelul gazdei, pe patura s-a dat in spectacol, facea orice sa intre in sufletul tau, la propriu si la figurat.

Rasaritul de a doua zi m-a facut sa uit de camera rece pe care am gasit-o la intoarcere. Corpul galben cu mansarda nu mai fusese incalzit pana atunci si pana sa simt si eu caldura am adormit. Din camera noastra in schimb se vede cel mai fain rasaritul, noi ne-am grabit la vila sperand sa vedem mai bine. Ca sa stiti, camera din vila prima de pe stanga este cea mai friguroasa, iar ultima cea mai calduroasa. Surpriza diminetii nu o voi uita vreodata, chiar daca nu le-am vazut foarte bine, de aproape. Le pueti vedea si voi mai jos. Erau libere!!

Despre traseul facut a doua zi intr-un alt articol. Sa-mi spuneti daca pozele s-au incarcat greu, daca au fost prea multe, nu m-am putut abtine, nici nu stiti cat de greu mi-a fost sa le selectez. Enjoy!

xoxo