Cand eram mica din rochii, dantelarii si broderii din bumbac nu ma scoteai, apoi m-au atras cravatele tatei. Nu prea l-am vazut purtandu-le si intr-o zi i-am luat doua dintre ele. Una singura mi s-a parut ca mi se potriveste, de la cealalta ma atragea imprimeul dar era prea lata si a ramas ca amintire. Nu imi trecea prin cap sa o ingustez. Nici pana azi nu am facut asta, dar intre timp am primit, nu special pentru mine, o sacosa cu haine si printre ele era si o cravata ingusta cu imprimeu floral, zic eu cu toate ca e cam abstract. Ati mai vazut-o pe blog pe cea din urma mentionata. Am purtat si bretele, camasi si din pricina picioarelor prea subtiri pe care le ascundeam in pantaloni ma simteam din ce in ce mai comod.
Si acum le combin, se vorbeste in lumea modei de “garcon chic”, sacourile tuxedo, stilul androgin, „tomboysh”, iar eu zic ca mi se potriveste fara a-mi bate capul cu tendintele, ce se combina si ce nu. Ma simt pana la un anumit nivel mai libera in abordari, inclusiv in lungimea parului. Acum e scurt, acum e lung.
In general cand vrei sa te inspiri din tinutele barbatesti poti apela la:
* camasa, de la simpla camasa alba pana la cea in carouri
* papion, cravata sau bretele
*jacheta de denim
*blugi, pantaloni
*sacou, vesta
* palarie
*pantofi
Exista palarii tip Fedora, Panama, Homburg (purtat de gangsteri), cele din fetru sau din tweed si multe alte modele pe care inca le studiez. Dintre cele existente pe Oasap, trebuie sa mai arunc un ochi sa vad daca au mai aparut modele din noiembrie, mi-am ales un model diferit fara de ceea ce am eu, ca forma si lungimea borului dar si ca pentru un cap micut sunt putine variante. Greu mi-a fost sa aleg si culoarea si in final am ramas pe verde. E din lana, foarte bine lucrata si daca bate tare vantul mi-o ia de pe cap fiind cu vreo jumatate de centimetru mare. As putea sa-i aplic o banda pe interior ca sa o ingustez. A venit foarte bine ambalata si chiar daca cutia ei a fost botita de la transport a ajuns ok.
Nu pot spune acelasi lucru si de geanta Mango de pe Echopaul, in afara de pernuta din interiorul ei, pe exterior nu a avut nici o masura de protectie fiind bagata direct intr-o punga de plastic, o cutie era necesara. A ajuns botita la un colt, am aranjat eu pentru sedinta foto insa nu e ca noua. Eticheta interioara spune ca e din poliuretan si piele de bovina, are tinuta, nu se deformeaza, bine cusuta, cu detalii de calitate. Incape aparatul foto, un portofel de mici dimensiuni si poti sa mai strecori niste chei, un ruj. Eu sunt multumita de capacitatea ei mai ales ca de zi cu zi nu am prea multe de carat, as fi vrut sa fi fost si intacta. S-au zgarcit la ambalat.
De pe Sheinside a sosit puloverul rosu, este foarte frumos, bine lucrat, calduros, lungut, suficient de largut, dar nu si lung la maneci. Speram sa fie ok cu toate ca am vazut ca unor fete le vine ok si la altele prea scurte, am riscat. Vorba aia, nu ar fi primul.
Stilul masculin a reusit sa capete o amploare tot mai mare, femeile incepand sa "imprumute" timid haine din garderoba masculina. Sacoul si pantalonii ramanand item-urile de baza in garderoba femeilor, inclusiv in domeniul business.
Am purtat:
Colier/necklace Chicnova
Palton/coat Romwe
Esarfa/scarf Zara for men & Pantaloni/pants Stradivarius via Kurtmann
Botine/ankle boots Leonardo
xoxo
Miha, tie ti se potriveste foarte bine acest stil! Foarte frumoase fotografii, ca de obicei!
RăspundețiȘtergerePalaria este adorabila :)
Daca nu erau puloverul rosu si celelalte elemente mai colorate din tinuta am fi zis ca au iesit pozele alb-negru. Le studiez si afara, de aici am hotarat sa o lasam pe alta data ca mai bine de atat nu stim cum sa scoatem. Am folosit un filtru pentru a mai regla nuantele ca sa arate mai bine. Multumim!
ȘtergereYou look lovely in the outfit somehow ur page does nt translate in english so i cnt read what u have written.. hv a good day xo
RăspundețiȘtergereSorry you can't read it, the short story:
ȘtergereWhen I was little I dreamed only on dresses, in time I start to like men's items beginning with my father's neckties. Except boyfriend jeans I wore every inspirational men's item: shirt, from the simple to the white shirt in plaid, bow tie and suspenders, denim jacket, pants, jacket, vest, hat, shoes.
From my outfit, the items reviewed have high quality, the packaging and transportation was ok, except the bag which was not properly packaged and arrived wrinkled.
Thank you!
What a beautifully styled outfit. LOVE IT, Mihaela.
RăspundețiȘtergerexox
Lenya
FashionDreams&Lifestyle
Thank you for your nice thoughts. xoxo
ȘtergereVery pretty and chic you look.
RăspundețiȘtergereThanks! x
Ștergerelove the bag and the red sweater!
RăspundețiȘtergerexoxo,
Alice's Pink Diary
Thanks Alice! xo
ȘtergereMi se pare că te prinde extrem de bine acest tip de ținută. Îmi place tare mult. Te pup!
RăspundețiȘtergereMi se pare suficient de matur fara sa cad in extrema cealalta, ma bucur ca iti place.
Ștergerexoxo
Deci mie mi se pare ca aste stil, usor masulin, ti se potriveste manusa:) Foarta faina palaria:D
RăspundețiȘtergereMultumesc. :) Uite niste manusi de piele mi-au lipsit, ne-au inghetat mainile. :D
ȘtergereFoarte frumoasa tinuta Mihaela,te prinde de minune.pupici <3
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos. xoxo
Ștergeretotul se potriveste! pupp
RăspundețiȘtergereMa bucur tare mult, multumesc frumos! xoxo
ȘtergereAi o atitudine la inaltime in aceasta tinuta. Imi place mult palaria, chiar e chic. Pupici!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos, pup!
Ștergerefaina tinuta... si app avem aceiasi palarie :)in curand o tinuta sila mine pe blog
RăspundețiȘtergereInteleg aceeasi culoare? Abia astept!
Ștergere:) Faine fotografii! Este ușor amuzant sensul aproape unic în care se pot împrumuta articole vestimentare!
RăspundețiȘtergereIntr-un cuplu in care amandoi port marimi apropiate este cel mai usor. :)
ȘtergereI really love this mannish mood, cool balazer!!!!
RăspundețiȘtergereHave a lovely day!
Kisses, Paola.
Expressyourself
My Facebook
Thanks Paola, happy weekend!
ȘtergereAmazing style, love the sweater and coat. xo
RăspundețiȘtergerethanks Michelle!
Ștergerexox
Amazing pictures! Gorgeous outfit!
RăspundețiȘtergere♥
Thanks dear!
ȘtergereLovely hat!
RăspundețiȘtergerehttp://beautyfollower.blogspot.gr
Thank you! :)
Ștergeresuperba tinuta ta, imi place palaria foarte tare. Pana acum n-am purtat niciodata, dar in toamna-iarna asta sper sa cumpar una!
RăspundețiȘtergereIn magazine nu am gasit nici una pe gustul meu sa fie pe marimea mea, e greu cand ai capul mic, dar imi place sa probez pentru a sti care format mi se potriveste si ce sa ocolesc. Daca asta iti doresti, go for it! E o piesa ce ofera rafinament. pup!
ȘtergereThat necklace is so beautiful! Such a fantastic piece.
RăspundețiȘtergerethe-creationofbeauty.blogspot.com
Thanks.
ȘtergereFabulous tomboy look, so stylish.
RăspundețiȘtergereJasmine x
For a Real Woman
Thanks Jasmine! xo
ȘtergereI'm always a great fan of that masculine touch in fashion so this is just perfect from head to toe! You look so beautiful and this is definitely something that I would love to wear! xoxox
RăspundețiȘtergerewww.5foot7andbambieyes.blogspot.com
I know that sometimes you inspire me! Thanks! xoxo
ȘtergereCe primavaratic pare pe-acolo! Eu nu prea sunt prietena nici cu cravatele, nici cu palariile! Inca sper sa gasesc una faina de vara, mai ales pt. plaja.
RăspundețiȘtergerePuloverul e calduros incat nu a fost nevoie de alte straturi, peisajul e destul de anost, sters, abia astept primavara. O fi de la zambetul meu? :P Weekend-ul asta a si plouat... si mai urat.
ȘtergereTe vad pe plaja cu o palarie cu bor mediu spre mare, rochia sa fie maxi? :D
Foarte frumoasa tinuta! Imi place cum ai abordat stilul tomboy! Si da, se vede clar ca te simti bine in genul asta de outfit! Sa stapanesti sanatoasa aceste item-uri noi in garderoba ta! Numai bine! :*
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos, Mary draga, pup!
ȘtergereDear Mihaela, I like your really in this mens inspired look and such looks fits you so well! I love it also to wear such looks and there were times in my live when I often wore a tie - also from my father :) Even nowadays sometimes I feel the desire to wear a tie - or even a bow. Hope you are well my dear friend!
RăspundețiȘtergereKisses
www.dressedwithsoul.com
How nice that a tie from father we have in common dear Rena, thank you so much for loving this look. I'm ok and hope you too, kisses! xo
ȘtergereMi-a placut mult postarea, m-ai captivat! :)
RăspundețiȘtergereTu chiar stii sa jonglezi cu acest stil Tomboy si ai feminitate cat cuprinde incat sa-ti permiti acest demers! Te-ai jucat cu detaliile, cu cromatica, cu mixul de texturi... esti fantastica, asa sa stii!
Am admirat fiecare fotografie in parte! felicit modelul pentru atitudine si fotograful pentru inspiratie!
Pup si imbratisare, Mihule drag!
Ilda
Lavender Thoughts
Ha ha, cum s-a nimerit sa fim pe una pe blogul celeilalte, tu in fusta, eu in pantaloni. Sa stii ca am purtat si eu fusta astazi dar ploaia nu a vrut sa ne lase sa facem si noi poze.
ȘtergereIti multumesc frumos, Ida, din suflet! Sa mi se fi tras de la a fi singura fata printre 3 frati?!
Hugs back, pupici si seara cat mai frumoasa!
*sa fim una pe :D
ȘtergerePuloverul este superb! Imi place ca ai ales sa porti palton gri!
RăspundețiȘtergereMultumesc dear! xo
Ștergereamazing outfit! love your necklace!
RăspundețiȘtergereThanks Charlotte.
ȘtergereFoarte chic, imi place! Super inspiratie, te pup Miha, iti doresc o sapt. frumoasa :)
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos, ma bucur ca iti place. Pupici
ȘtergereLove your post. It would be wonderful to follow each other.
RăspundețiȘtergereWould you like to follow each other via GFC, G+ and Bloglovin?
iCynosure Fashion Blog
iCynosure via G+
Bloglovin
Thanks.
ȘtergereAwesome photography and you look so pretty and elegant Mihaela..in love with the entire look!! <3
RăspundețiȘtergereKeep in touch
Charu
http://www.myglossyaffair.com/
http://www.myfashionfootprints.com/
Thanks Charu.
ȘtergereVery cool masculine look with just the perfect amount of femininity added to it! Well done Mihaela!!!
RăspundețiȘtergereKIsses,
Tany et La Mode
Tany et La Mode on Facebook
Thank you so much dear Tany! xox
ȘtergereYou look fantastic! I rarely see girls that look so good in a tomboy look!
RăspundețiȘtergeresunandsany
Thanks darling.
ȘtergereImi place stilul tau si te prinde foarte bine insa eu nu cred ca m-as putea imbraca asa! Oricum esti foarte chic!
RăspundețiȘtergereIti multumesc frumos.
ȘtergereBună Mihaela!
RăspundețiȘtergereÎți stă foarte bine cu această ținută,de fapt cred că orice ai îmbraca îți stă bine!
O seară excelentă să ai!
Pupicei.
Buna Elena, iti multumesc din suflet pentru compliment.
ȘtergereZi frumoasa, cu soare! pup
You look lovely. Love the red sweater!
RăspundețiȘtergereWould you like to follow each other on GFC?
http://everythingthatclicks.blogspot.com
Thanks Rosh.
ȘtergereThanks Jessica.
RăspundețiȘtergereCe mult imi place look-ul din aceasta postare, paltalonii iti stau superb si palarioara aceasta te face sa arati si mai gingasa, si mai tu! Te pup, Liuba x
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos, astept o noua postare sa vad si pe blogul tau, Liuba! Te pup!
ȘtergereTo me masculine outfits can be surprisingly feminine...I don't know why, but to me such men inspired looks are often very feminine...as is yours. I really like this outfit. Wonderful coat and pants...and I really like the hat.
RăspundețiȘtergereThe oversize red sweater looks lovely on you...and the statement necklace is really lovely!
Comes even more out the person and her femininity, I think. To wear a dress is the simplest way to look feminine.
ȘtergereThank you Ivana, happy Friday!
Perfect style ! I really love your pants and your sweater is beautiful. Cute necklace too. Kisses :)
RăspundețiȘtergereThank you Caro, kisses.
Ștergere