Dobraia, o plimbare prin Muntii Cernei

Ultima zi in Herculane, de data asta urcam in muntii Cernei pana unde ne permite vremea, conditia fizica, fara graba, ca niciodata. Biserica de la Dobraia este primul popas in drumul spre Varful Arjana prin Pasul Prislop, candva speram si noi sa intindem cortul sau macar cazati in sat sa vedem apusul sau rasaritul de la inaltime.

Motelul Dumbrava este pe soseaua ce leaga Baile Herculane de Targu Jiu, in apropiere si podetul de peste Cerna ce ne duce catre traseul ales. Nu avem semnal la telefon, ceva des intalnit in drumetiile noastre si de multe ori nu ne incarcam hartile din timp, insa ne descurcam cu marcajele si intuitia.

Ceva palpitatii mi-a dat trecerea podetului, am o problema cu cele miscatoare. Dupa cum se vede se urca prin padure alternand cu zone deschise, poienite cu flori de mai. 

O moara in partea stanga, mie imi parea nefunctionala, avem multe buline insa drumul e tot inainte, traseul e bine conturat incat nu ai cum sa te pierzi. Dupa ce am trecut peste un mic podet, facuram dreapta si in vreo 10 minute iesim in prima poiana. Baietii au un ritm mai alert dar e important ca ne asteapta.

Aici avem privelisti interesante spre culmile muntilor Mehedinti. Si iarasi ne afundam in padure.

In trunchiul unui copac dincolo de plasa groasa de paianjen unul dintre baieti a aruncat un ochi curios, vipera sau nu, caci nu se vedea prea bine, acolo era un sarpe. Poate chiar si mort. Dupa urcusul nitel sustinut dam si de o poarta.

Poate de aici incepe satul, Cracul Teiului, mai incolo de poiana vedem cum se inmultesc gardurile, capitele cu fan, o casa parasita ma fac sa cred acest lucru. Nu prea avem parte de soare si asta ma face sa ma oftic la calitatea pozelor. Pe langa telecomanda, trecem si filtrele pentru poze mai bune...

Mai bine de o ora trecu de la prima poiana, oprim la izvor pentru un scurt popas, ne alimentam cu apa. Discutam, ne imaginam intalnirea cu preotul, cu alti oameni ca cei din Inelet, oameni care mai ales iarna sunt izolati. O portiune buna de mers am avut de a face cu o mocirla, abia acum imi aduc mai bine aminte. Raman ultima, studiez pietrele, calculez distantele si incerc sa ies cu bocancii cat mai curati. Pfiu... cat pe ce sa aterizez in fund, unele erau alunecoase, dar preferam sa ocolesc, sa ma incalcesc in vegetatie decat sa imprumut miros de porci si balega de vaca. 

Mai sus se alertase cainii din gospodariile din zona, parea ca nimeni nu e acasa, cainii erau legati, dar asta am realizat dupa ce am trecut.

O oboseala puse stapanire pe mine, totodata imi doream sa ajung macar in Pasul Prislop, sa vedem care ne este limita. Imi cantaresc pasii, respiratia se regleaza si iesind din padure imi revin iarasi. Nu ne-am oprit la banci, deja vedem cum in fata noastra ni se arata micuta biserica.

Era inchisa, ne-am invartit in jurul ei precum cainii care insoteau oamenii veniti la lucrat pamantul. Unul isteric si greu de induplecat si unul prostut care nu stia cu cine sa tina fiind certat de camarad.

Am salutat oamenii din zona capitelor, ne-am pus la masa de langa biserica sa gustarim ceva si sa ne uscam hainele ude. O doamna din cei trei, la chemarea noastra, ne-a povestit cum preotul vine foarte rar precum are mai multe biserici in subordine si de aceea este inchisa. 

Cu o seara inainte daduse o ploaie sanatoasa si sa nu ne aventuram sa mergem mai departe, norii de ploaie sunt pe aproape. Le-am oferit ultimul pachet ramas din Inelet si nu am mai retinut-o. Noi am mai facut cateva poze, ca si cea de inceput, aparatul l-am strecurat in rucsac si am luat drumul inapoi spre casa. 

Vizavi de foisor, ingradit era ca un mic cimitir cu cateva morminte, mai la vale se vedeau alte case.

Dupa ce am incarcat pozele mi-am dat seama ca am strecurat din greseala in colajul de patru fotografii, a doua si a patra, din ziua urmatoare cand paraseam zona si ne indreptam spre Targu Jiu. 

In mai putin de trei ore esti sus, adica 2h - 2 1/2 iti ia sa ajungi de la pod pana la biserica Dobraia. 

Este o alta lume, iar cuvantul care imi vine in minte de cate ori ma gandesc la aceste locuri, Inelet, Dobraia, este: pace! Nu ai cum sa nu simti simplitatea, linistea si pacea, isi fac loc in sufletul tau si pentru cateva momente, uiti de toate grijile si apasarile tale sufletesti...

Am aflat ca cel care "a adus lumina" in satele izolate precum Inelet, Iulian Angheluta, a ajuns si in scoala din Dobraia in primavara aceasta.

Pentru rubrica meloman o melodie pe care am descoperit-o astazi dar care cred ca se potriveste si cu restul postarii:

xoxo