[Cu lumea'n cap] Ceahlau, la Cabana Dochia

Masivul Ceahlau, format in Cretacic, este alcatuit din roci sedimentare de tip flis, care sculptate de agentii externi au dat nastere la numeroase stanci cu diverse forme interesante.

Puncte de atractie sunt: Toaca, Panaghia, Detunatele, Claile lui Miron, Furculita, Piatra cu Apa, cascada Duruitoarea cu o inaltime de peste 30 m, rezervatia cu zada, Polita cu crini, Manastirea de pe platou. Fotografia de mai sus ma face sa-mi imaginez o urma de cetate...

Masivul Ceahlau este cel mai inalt dintre grupa Muntilor Bistritei din Carpatii Orientali. Cele mai inalte varfuri sunt Ocolasul Mare (1907 m) si Toaca (1904 m). Fiind drum prost spre Durau, am ales sa ne cazam pe partea estica, in Izvoru Muntelui. Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, cunoscut si sub numele de lacul Bicaz, este cel mai mare lac artificial amenajat pe raurile interioare din Romania, s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic cu acelasi nume.

Din portul amenajat in vecinatatea barajului se pot face croaziere cu vaporul pe lac sau se pot inchiria barci, hidro-biciclete. Pentru turisti exista de asemenea posibilitatea cazarii fie la motel, fie la casute, noi am experimentat doar senzatia de a ne afla si a manca pe un restaurant plutitor. Imi dau seama, acum, ca nu as agrea sa dorm pe un pat cu apa.

 

 

A fost un weekend prelungit minunat: ne-am adunat gasca mare, ne-am plimbat prin imprejurimi, ne-am jucat catan, delectat cu bere, am sarbatorit un majorat si ziua copilului, in ciuda comportamentului deplasat al proprietarului si familiei sale. Stim ca nu vom mai alege aceeasi unitate de cazare si ca timpul este limitat pentru a ne enerva. Cum e sa stai in iarba si sa asculti, linistea vorbeste...

Se spune ca pe munte trebuie să fii cu sufletul linistit si cu inima deschisa catre tot ce te inconjoara caci numai astfel te vei putea apropia de natura. Problemele iti pot umbri bucuria iesirii, dar sa nu subestimam puterea naturii de a te surprinde pentru a nu stiu cata oara. Si uite asa continuu tratamentul, sa ma intorc cu un alt tonus, sa lucrez la ceea ce conteaza. Interiorul. Iar daca aduc un zambet si voua inseamna ca sunt/suntem pe cararea potrivita.

Vremea a tinut cu noi si pe traseu, pe Ceahlau pot aparea precipitatii sub forma de zapada in orice luna a anului, iar ceata este deseori prezenta. Daca in prima zi ne-am odihnit, a doua zi dupa micul dejun ne-am imbarcat cu totii sa mergem spre Stanca Dochiei. Oprisem la Cabana Izvorul Muntelui pentru achitarea biletelor pentru intrarea in parcul national si de acolo prin hartoape se incerca scurtarea drumului cu masina cat mai cu putinta. Ah, pretul unui bilet intreg a fost 5 sau 7 lei. Pregatiti de ascensiune?

Era prima oara cand eram in aceasta formula, mama (mama-soacra) se bucura ca un copil mic cand e la munte, ca a mai fost sau nu, de fiecare data. Ne povesteste mereu cu nostalgie de efervescenta anilor cand isi petreceau concediile cu cortul la munte alaturi de prietenii lor. Nu stiu daca trecusem de jumatate, suntem informati ca a obosit, ramane cineva sa-i tina companie si propunem sa mearga restul grupului pana la Stanca Dochiei iar de acolo doar cine se simte in stare sa urce pana la cabana, poate si pe Varful Toaca. 

Dupa pozele de grup ne alimentam cu apa, caci de aici nu mai avem de unde sa ne facem "refilul". Se voteaza, pe langa noi patru se alatura si frate'miu si tata: jumatate urca, jumatate coboara.

Traseul de urcare a fost: Cabana Izvorul Muntelui – Stanca Dochiei – Jgheabul cu Hotar – cabana Dochia. Traseul este marcat cu triunghi albastru.

De aici a urmat apoi o urcare abrupta pe Jgheabul cu Hotar. Ne oprim in zona "balustradelor" cuceriti de magia padurii. Radacinile copacilor imbracati in muschi, razele de soare ce se strecurau printre ramurile copacilor si mangaiau ici-colo puzderia de floricele, ciripitul pasarilor, maretia falnicelor conifere, sunetul si racoarea padurii.

Ne mai tragem suflul, fotografiem si usor-usor spre final am ajuns in zona cu jnepeni. Mi-a placut atat de mult cum mi-a iesit fotografia aceasta incat topaiam de-a dreptul de fericire si stiu ca as fi putut scoate mai mult daca o salvam in alt format.

Cu toate ca am facut multe poze, imi dau seama ca am ratat cateva planuri. De multe ori se intampla sa ramana la nivelul mintii, sa nu am chef de fotografii pentru ca imi da impresia ca pierd detaliile, acea traire live. Pasez iar aparatul sotului si cercetez natura, cu gandul la dulceata bujorului de munte eu incurcam tufele de afine cu cele de rododendron.

Acolo sus norii se plimba cu repeziciune, se vede statia meteo, noi iarasi ne opriram. Este un traseu cu grad de dificultate medie pentru care a fost nevoie de multe pauze. Felicitari, Tata!

Undeva prin zona aceasta ne-am intersectat cu o fata care se antrena pentru maraton (?), cobora alergand.

De aici iti vine sa mergi numai cu spatele, se vede lacul, o deschidere si o priveliste coplesitoare!

Habar nu am ce scria pe acel panou si pe stalp, din imaginea de mai jos, dupa ce ne-am pozat am fugit la masa, cine voia sa se puna in bataia vantului cu burta goala. Cu un ochi spre Toaca, daca va mai fi timp, auzeam cand de la unul cand de la altul. 

Odata ajunsi pe platou descopar foarte multi oameni. La cabana Dochia se manca pe unde se putea, era arhiplina; au o multime de feluri de mancare, diverse ciorbite si evident mi-am ales una, apoi o portie de cartofi cu branza framantata peste. Iti cauti locul si astepti sa ti se strige numarul potolitor de foame. Ihm, pofta buna, ciorba de legume se risipi dintr-o suflare. Ne bucuram de cartofii altora, ne cautam prin buzunare sa vedem ce a mai ramas si apoi iesim in ideea de a ne incalzi la soare.

Ghiciti cine a revenit cat noi am dat gata doua feluri de mancare. Fata noastra din carare. OK!!

Norii insa puneau paravan soarelui, precum cainele cu ochi rosii se dadea pe langa noi, pe langa baieti mai ales. 

Gata, nu se mai poate coboram, ne punem manusile, scoatem betele si purcedem, dintii au inceput sa clantane...

Ultima portiune a acestui traseu strabate o zona acoperita in special cu jneapan. La nivelul etajului subalpin, echilibrul ecologic este foarte labil si nici o alta specie nu poate inlocui rolul complex ale jneapanului: regleaza regimul hidrologic, are un rol antierozional prin fixarea grohotisurilor si astfel ajuta si molidul sa inainteze, etc. 

Pentru ca jnepenisurile de pe platoul central din Masivul Ceahlau au fost in mare parte defrisate pentru marirea suprafetelor de pasunat si, in multe cazuri, folosite de catre turisti pentru foc, multe izvoare din zona platoului au scazut in debit sau chiar secand. Astfel ca s-a interzis deplasarea in anumite zone in ideea restabilirii echilibrului ecologic (cum ar fi, de exemplu, Ocolasul Mare). 

- sursa: ceahlau.neamt.ro

Din urma noastra iesea si soarele, da, da, da: sa ne incalzeasca spatele! Ne miscam, ne incalzim. Trecusem prin Campingul Piatra Lata, cateva corturi zgribulite de frig si multe gunoaie. Nu pot sa inteleg cum de nu se impiedica de ele... In loc sa vedem floare de colt, vedem urma de nesimtire, prea multa. Nu, "nu lasam sa intre apa in barca", uite iarasi lacul!

Stanci caraghioase, floricele, iarasi singuri, o luam prin padure pe carari inguste si dupa numeroase serpentine iesim pe platoul Ocolasului Mic. Pe stanga vedem o casuta, e un refugiu ce de la departare arata foarte bine.

Unii din noi se intind pe iarba, altii se cocota. Dar ce frumooos, tocmai ce prin fata ochilor trecuse un grup de copilasi cu rucsacurile in spate, dau sa-i pozez si ma rusinez, astept sa se indeparteze, bag zoom si pac! Din urma lor venea si adultul, un exemplu pozitiv pentru copiii care s-au incalcit in retelele de internet si nu vad miscarea cu ochi buni. Parinti, bunici, e datoria voastra sa le-o inspirati de mici.

Pai, sa fie pace! Somnul e dulce, ne odihnim.

Traseul de coborare a fost: Cabana Dochia – Ocolasul Mic – Claile lui Miron – Poiana Maicilor – Cabana Izvorul Muntelui.

De la coborarea abrupta de la Claile lui Miron a inceput sa ma doara genunchiul drept insa, am uitat cand flacaul nostru si-a scrantit glezna. Dupa o portiune de drum deja nu mai putea pune piciorul in pamant si nu mai era bucalatul ala mic pe care il caram in carca, pentru ca in brate imi era greu pentru spate. Lau a dus greul, din Poiana Maicilor nu ne-a mai trebuit poze. Nu mai aveam nici apa.

Masivul Ceahlau, exceptand Claile lui Miron, vazut doar prin acest traseu, pot spune ca il vad printre cele mai maiestuoase si salbatice locuri vizitate.  Recunosc ca mi-a parut rau ca nu am mers pe Toaca. Voiam si eu sa traiesc acea senzatie descrisa de Andreea, deasupra norilor, ce doar in vis am simtit-o.

 

Ascensiunea pe Ceahlau poate incepe fie de la Cabana Izvorul Muntelui, fie din statiunea Durau sau comuna Ceahlau, dinspre sud pornind din Bicazul Ardelean, dar si pe versantul vestic pe valea lui Martin sau pe valea Bistrei. Statiunea Durau si cele trei cabane Fantanele, Dochia si Izvorul Muntelui sunt legate prin nenumarate trasee turistice.

Este singurul munte din Romania cu hram: Schimbarea la fata, pe 6 august. De la Cabana Izvorul Muntelui (797 m) si Cabana Dochia (1750 m) sunt 953 m diferenta de nivel. Daca la inceput aveam impresia ca am facut mult, la un scurt calcul a iesit ca ne-am descurcat onorabil si chiar pe alocuri puteam lasa mai moale pasul. 3 ore am facut de la Stanca Dochia pana la Cabana Dochia cu toate opririle aferente.

Amenzi pentru nereguli:

Poluarea fonica, prin folosirea pe munte a casetofoanelor sau a aparatelor de radio, se amendeaza cu 80 pana la 150 de lei, in timp ce aprinderea focului si a vegetatiei ierboase ori lemnoase se taxeaza cu sume cuprinse intre 120 si 200 de lei.

Mie mi se par sumele prea mici pentru prejudiciile facute, tinand cont ce se poate intampla cand mai dispare inca un jneapan.

Am ajuns cu bine la cazare, mult diclofenac, piciorul impachetat, odihna. Seara o incheiasem regrupati, cu tiramisu in urari de La multi ani. Ceilalti si-au petrecut ziua prin zona Lacului Rosu. Noi ne-am dus a doua zi cand deja ne pregateam sa venim spre casa.

xoxo

*postare programata