Reflexii londoneze

Prima data in Londra, prima data doar cu rucsacul in spate. O oferta buna la biletele de avion, un prieten care ne astepta vizita, un concediu prestabilit, toate s-au potrivit ca noi sa zburam iarasi in Regatul Unit. Ne indreptam spre Bucuresti, spre aeroport, pe la Buzau niste fulgi mari ne-au amagit ca vine iarna, ca mai apoi sa aflam ca ploua. Sper ca ati petrecut fain de Craciun, al nostru a fost cald si la propriu si la figurat.

In Londra ploaia e la ea acasa, fara soare, insa cred ca incapatanarea sotului de a nu lua umbrela cu noi a facut doar sa ne racoreasca putin la ceas de seara. Nimic de speriat, de bagat aparatul foto la adapost, asadar am fost tare norocosi. Am avut parte si de soare. 

 

 Stiam de la Alicee de cum e sa zbori cu Ryanair, despre intarzieri, despre comertul intens ca la piata, l-am informat si pe sot si am ignorat complet. Senzatia de rau pe care am avut-o pentru prima oara m-a facut sa-mi canalizez toata atentia. Am avut la noi ceva de rontait.

Autobuzul - national express - luat din aeroportul Stansted a mers foarte bine pana am ajuns in zona London Bridge unde se circula infernal. Era trecut de ora 15. Se poate lua si trenul insa noi ne-am grabit ca sa mai putem vedea tarifele la fiecare. Din Scotia eram deja familiarizati cu sensul de mers si nu am intampinat dificultati. Daca la arhitectura pe alocuri am fost putin surprinsa, ca populatie, am vazut mai multi negri decat indieni. London is a modern Babylon, cum spunea politicianul Benjamin Disraeli. In Londra gasesti oameni de toate natiile si asta se observa si la cladiri.

Am ales sa coboram in Victoria Coach Station, de acolo ne-am facut un intinerariu insa s-a anulat totul cu apusul soarelui. Trebuia sa fim in acel moment deja sus sa admiram privelistea din turnul Catedralei Westminster. De aici au urmat peripetiile de a ajunge in casa unde am fost cazati. Pentru ca nu am primit informatii despre ruta, legaturile necesare, am luat-o pe jos. Cu hartile noastre, cu informatiile gasite in statiile de autobuz am ajuns in punctul de unde am fost ghidati sa luam autobuzul sau metroul de catre o operatoare "experimentata". Despre nervii acumulati nu mai e nevoie sa va povestesc. A venit prietenul nostru sa ne salveze la fix, iar restul am luat-o ca pe o experienta. Ce poti sa faci cand nu primesti ajutor fie ai taria sa mai intrebi pe cineva fie o iei la pas pana nimeresti ceva. Am trecut si prin Green Park, Hide Park; daca stiam am fi putut lua metroul din Green Park Station.

Odata ajunsi ne-am lamurit si cu cardul oyster, l-am alimentat si totul a fost Easy Peasy Lemon Squeezy, cu nitica atentie. Va las cu o selectie de poze, din zile diferite, cu reflexii... londoneze. :)

Va urma...

xoxo