Bocanci la apa, in Valea lui Stan

Va invit la o portie de adrenalina, Doamnee... cat am visat la ea, la Valea lui Stan! Negoiu a fost ceva spontan in pregatirea listei cu obiective pentru saptamana de concediu din iulie, insa la Valea lui Stan imi doream sa merg de prima data cand am aflat de existenta sa. Dupa ce am facut Cheile Galbenei.

Cu toate bagajele si emotia proaspat culeasa din muntii Fagaras, am lasat in urma Cartisoara, am facut un scurt popas la Lacul Balea si apoi am fost atenti in serpentine sa nu ratam troita, punct de reper pentru traseul de astazi, locul de parcare. Stiam cum arata dar de unde sa stim noi ca pana la troita noastra mai sunt cateva, e pe partea dreapta si trebuie sa trecem de baraj, de tunel. Cale lunga! Aveam o alta impresie cu localizarea ei, important e ca ne-am descurcat. Foarte important, asa cum scrie si pe panou: neaparat echipament adecvat, iar daca simtiti ca e prea mult pentru voi mai bine va intoarceti in siguranta inapoi. Fiecare e responsabil de decizia sa!

Greu, periculos, extraordinar, frumos, ametitor, lanturi, via ferrata, sunt cuvintele care parca m-au atras si convins sa nu ratez acest traseu. Un circuit in care in prima parte ai parte de multa adrenalina, susurul apei, racoarea padurii, semnalizat ici colo cu marcaj bulina rosie ca mai apoi un traseu clasic in care urci pieptis printr-o padure, treci printr-o poiana, cobori vertiginos, se mai schimba ritmul si dai de un drum la care faci dreapta. Indicator nu este, asa ne-a spus intuitia si nu am gresit. Bine, nu stiam exact cat e de mers pana inapoi la masina, la un moment dat de la atata mers a incoltit indoiala si am oprit o masina pentru a ne clarifica. Mai avem de mers, sa admiram lacul, ne dam jos pelerinele puse de prin serpentine, mancam cate un mar si ne tragem sufletul.

In stanga, vezi un brat al lacului Vidraru, in dreapta la o cascada fainuta in dreptul unui pod vedem o barca cu motor cu turisti si o urma de porcus turisticus care cred ca a fost imortalizata de toti. Odata ajunsi la un tunel deja stii ca ai ajuns la baraj. Mai sunt inca doi kilometri pana la masina. Picioarele care parca se taraiau au fost surescitate pentru ultima parte de efort, nu mai aveam chef de poze, ameteam cu ochii spre viaducte, liniile serpuite. Limbajul meu a devenit colorat datorita soferilor ce au descoperit claxonul, a mai fost un tunel, cand am ajuns la troita am zis Aliluia!

Aaa, am zis de bocanci la apa dar nu v-am povestit, in prima parte a treseului trebuie sa treci de pe un mal pe celalalt de multe ori, ai pietre care sa te ajute dar si zone in care cel mai bine te descalti si treci raul rapid ca apa-i rece. Nu ai alta alternativa. De trei ori, ca intr-un ritual: descaltat-trecut-sters care cu servetele, care pregatiti cu prosoape, unii mai curajosi au mers peste tot in picioarele goale. Ok... Am repetat de doua ori figura iar la a treia renunt indemnata sa trec asa: "hai Mihaela, sari!". Baietii veseli stateau in primul rand, arunc rucsacul ca sa fiu mai usoara, cu elan de vreo doua ori. Stau tare prost si la aruncat piatra, am sanse sa o arunc spre mine... Vad o piatra pe la mijloc pe care sa pasesc si cu mana intinsa pentru a fi trasa in partea cealalta ma arunc cu ochii inchisi. In mintea mea apa deja ma luase, in realitate doar mi s-a scufundat un picior si nu am prins nici un peste.

Bocancii lui nu au avut de suferit, ai mei nu sunt rezistenti la apa. O perioada de drum am avut muzica in bocanc, cand am ajuns grupul din urma am eliminat acvariul, am schimbat ciorapii. Ca timp, am facut in total cam 4-5 ore, trecerea prin canion a fost rapida, stiam si de ploaie, nu ne-a luat mai mult de o ora si jumatate. Nici la baraj nu am zabovit, am pozat la inceput, unde ne-am intalnit pentru a doua oara cu domnul Stefan si sotia. Ca niste ingeri pazitori, s-au asigurat ca stim ce avem de facut. Sincer, din cauza gunoaielor nu m-am putut bucura de vederea barajului. La Valea lui Stan as mai veni inca o data, mi-a placut la nebunie!

 

pe la inceputul traseului, ora 11:23

 

traseu marcat cu bulina rosie

mare grija, pietrele ude sunt alunecoase

mi-au prins bine manusile

urcare in alergare, ma inspirau cei din fata mea

Candva a fost mult mai dificil de strabatut, acum cu toate scoabele si sistemul de siguranta e aproape floare la ureche.

Am obosit, imi plaaace! Mare grija cand coborati, unii au aterizat in fund.

I'm happy! ♥

 Dupa acest stavilar se coboara ultimele scari, aventura s-a incheiat. Era 12:42.

De data aceasta am avut schimburi la mine. Am reusit si eu sa transpir cu urcusul spre poiana Calugarita.

14:52

Pentru saptamana asta aici se termina peripetiile noastre pe munte, pantofii iau locul bocancilor. Poti creste/mentine rezistenta la apa a incaltamintei folosind ceara sau spray special.

Povestile continua...

xoxo